English
Colectiile de patrimoniu īn era digitala
 

Colecţiile de patrimoniu în era digitală


Luni şi marţi, 24-25 noiembrie, a avut loc în Aula I.H. Rădulescu workshopul "Colecţii de patrimoniu în era digitală", organizat de Biblioteca Academiei Române.
Evenimentul s-a bucurat de un real succes, fiind prezentate comunicări foarte interesante şi mai ales actuale în domeniul prezervării, prelucrării digitale şi promovării pe medii electronice a colecţiilor patrimoniale şi nu numai. 23 de bibliotecari, specialişti IT, arhivişti, reprezentanţi ai Asociaţiei Bibliotecarilor din România, etc, care lucrează în biblioteci academice, universitare, judeţene, arhive sau instituţii centrale din Bucureşti şi provincie au prezentat rezultatele activităţilor curente în domeniu sau puncte de vedere cu privire la diferitele aspecte tematice ale workshopului. Demonstraţii ale unor sisteme şi aplicaţii de bibliotecă precum Qulto, Eldorado, Adam, Digitool şi Primo au fost efectuate într-o sesiune specială a workshopului. De asemenea, a fost prezentat, în 4 comunicări, Proiectul Byzantion, rod al activităţii de cercetare al unui colectiv de specialişti din BAR şi ITC. În concluzie, pentru toţi cei interesaţi, într-o formă sau alta, de meseria de bibliotecar şi activităţi conexe ei, au fost discutate perspective şi soluţii extrem de fezabile.
Organizatorii workshopului ţin să multumească pe această cale tuturor celor care au manifestat interes pentru acest eveniment şi au găsit timpul necesar să participe la lucrările workshopului.
Mulţumim de asemenea tuturor celor care au participat la organizarea acestui eveniment marcant pentru prestigiul ştiinţific al BAR, care nu au precupeţit timp şi efort susţinând activitatea secretariatului conferinţei, pregătirea ei logistică şi buna ei desfăşurare din toate punctele de vedere.

Programul workshopului

Prezentările workshopului

Volumul workshopului


 

 

Title

 
 
  Calea Victoriei 125, Sector 1, Bucureşti, tel 021.212.82.84, 021.212.82.85, fax 021.212.58.56
www.biblacad.ro