Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902.

“Întemeiată pe cunoaşterea intimă a reliquiilor lui manuscrise” , dar şi pe alte materiale din “neistovitele depozite ale Bibliotecii”, “integrală; si critică” , ediţia Perpessicius, iniţiată în 1939 sub egida Academiei Române şi încheiată în 1999 (cu volumul XVII – Bibliografia), constituie acel corpus eminescian care reface în detaliu laboratorul creaţiei poetului, luminând multiplele şi complexele faţete ale operei şi vieţii (poezie, proză, dramaturgie, publicistică, documente, corespondenţă), reprezentând aşa cum estima N. Iorga, “un monument naţional” , construit conform principiului că; “ orice rând din Eminescu merită să fie tipărit”.

Urmând acelaşi deziderat, realizarea de către Biblioteca Academiei Române a bazei de date text-imagine conţinând manuscrisele M. Eminescu are drept scop diseminarea informaţiei culturale prin accesul multimedia la manuscrisele cu valoare de tezaur. Proiectul va avea o durată de trei ani, baza de date completându-se pe măsura scanării paginilor de manuscris şi a prelucrării datelor. Astfel, manuscrisele eminesciene vor fi , pentru prima dată, accesibile publicului larg printr-o aplicaţie de tip bibliotecă virtuală.

"Orice lectură nouă din Eminescu ne pune în faţa aceleiaşi dileme: ce ne place din Eminescu, ce primeşte, azi, sensibilitatea noastră postmodernă din acest mare liric apărut într-o epocă în care romantismul european abia se încheiase şi simbolismul îşi anunţase deja prin Baudelaire primele acorduri…
Poezia românească a pornit, într-un chip sau altul, de la Eminescu, chiar şi atunci când s-a îndepărtat de el (cazul simbolismului, cazul Blaga, cazul - mai complex - al inclasabilului Arghezi). Eminescu a devenit un model şi, cu timpul, un mit al spiritualităţii noastre."

(Acad. Eugen Simion, Prefaţa la ediţia EMINESCU - OPERE vol. I-V, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti 1999-2000).