PANAITE CHIFU - Forme în spaţiu

Încă de la primele sale lucrări, Panaite Chifu şi-a propus să rezolve o serie de probleme care ţin de limbajul formal, de identitatea structurilor sculpturale. Căutările sale depăşeau încă din acea fază interminabilele dezbateri ce urmăreau fie motivaţia discursului figurativ, cu obstinatul program de lectură a lumii vizibile, fie abandonul observaţiei şi aplecarea sistematică asupra orizontului interior. În plus, sculptorul avea de răspuns unor voci ale lumii moderne care anunţau încetarea funcţionalităţii artei, sau susţineau cantonarea ei într-o arie a mecanicului cumul de material, a îngustei referenţialităţi, a derizoriului.

Drumul ales de Panaite Chifu a urmat cu consecvenţă acest program care, în vremea din urmă, capătă o deosebită claritate prin stabilirea conceptului de ”sculptură atmosferică”. Ajuns la o deplină maturitate, la o desăvârşită înţelegere a particularităţii de exprimare prin intermediul sculpturii, el dezvoltă un punct de vedere complex, care să asigure o bună lectură a formei încredinţată spaţiului. Stabilirea acestui sistem perspectival este o preocupare constantă a laboratorului său de creaţie, o urgenţă faţă de orice aspect al problemelor de reprezentare.

Panaite Chifu asimilează achiziţiile întâmplate de-a lungul istoriei privind înşurubarea voinţei cognitive în universul realităţii. Perspectiva albertiană a Renaşterii, consacrând o evaluare a elevaţiei lucrurilor, a fost mult lărgită de Cézanne prin descoperirea valorilor termice şi obţinerea celei de-a treia dimensiuni în cadrul bidimensional. Această înţelegere cubistă, această condiţie ronde-bosse a sculpturii este acum amplificată spre o vizune totală a formei.

Folosind pentru lucrările sale denumirea de ”sculptură atmosferică”, Panaite Chifu eliberează obiectul de orice constrângeri, făcându-l să evolueze independent în spaţiu. Desigur, independenţa acestor forme este o iluzie, după cum iluzorie este şi levitaţia lor, pentru că, fireşte, întodeauna există un punct de sprijin unde se descarcă energiile gravitaţionale, dar scopul principal al artistului a fost atins: perceperea operei dintr-o totalitate de unghiuri, fapt ce ”deschide” obiectul sculptural spre mediul ambiant.

Consecinţa acestei viziuni ample, nestingherită de convenţii, este abordarea unei largi problematici spaţiale, extinsă la nivel planetar şi cosmic. Dacă avem în vedere numai lucrările realizate în materiale definitive (multe proiecte, dintre care unele sunt încluse în albumul de faţă, aşteaptă încă să fie realizate), putem cita titluri care trimit direct la aventura spaţială a omului: Via galactică, Sămânţă celestă, Călătorie universală, Casă de pe planeta Q, Gând stelar, Mişcări stelare, Parlamentul universului etc. Şi lucrările care vizează realităţi pământeşti au o adresă care presupune un voiaj cognitiv, o tendinţă extatică conţinută în eliberarea din statismul tradiţional sau din graniţele temporale: Spre inima lumii, Amprenta unei lumi pierdute, Drumuri milenare, Memoria Terrei, Ceasul Terrei, Pereche din centrul lumii, Ruină etc.

Sculptorul a ajuns la o profundă cunoaştere a materialelor la care recurge - lemn, marmură, granit, calcar, bronz etc. -, găsind de fiecare dată cele mai bune soluţii pentru ca ansamblul lucrării să rămână într-un echilibru perfect, păstrat pe durata afirmării potenţialului energetic imprimat volumelor în mişcare. Este o cunoaştere cu atât mai necesară în condiţiile în care dinamica ”zborului” şi tensiunile venite din adâncul fiinţei sculptorului pot tulbura ordinea lucrurilor, instalarea valorilor raţionalităţii. Incongruenţa monolitică a materialului în care urmează să lucreze cedează treptat pe măsura intervenţiei, dezvăluind formele purtătoare de sens, fie că, din punctul de vedere al organizării volumetrice, au o amploare evidentă, sau sunt fărâmiţate de un puls imprevizibil. Pendularea permanentă între zone controlate de forţe raţionale, care impun domnia principiilor clare, împinse uneori până la disciplina şi simetria unor corpuri geometrice, şi zone rezervate frământărilor lăuntrice asigură acestor forme o deosebită mobilitate, o capacitate de evoluţie, de mişcare acolo unde păreau destinate unor poziţii statice în spaţiu. Acţiunea autorului are o adresă foarte concretă, fiind circumscrisă realităţilor cotidiene, terestre, dar ivirea în amorful material a unor morfologii ce evocă teritoriile astrale ne dovedeşte că perspectiva spre care tind aceste lucrări aparţine întradevăr domeniului ”atmosferic”. Este un pas înainte pe care îl face sculptorul pe calea perfecţionării procedeelor perspectivale.

Urmărirea partiturii spaţiale a volumelor în dependenţa lor faţă de mediul cosmic îi permite lui Panaite Chifu să se preocupe şi de problemele cromatice (expoziţiile, la fel şi sintezele sale, cum este şi albumul de faţă, cuprind şi opere picturale, schiţe ale unor viitoare lucrări) şi, lucru foarte important, analize şi utilizări ale luminii, ale regimului diurn şi nocturn în care sunt percepute formele. Cu multă măiestrie, el stăpâneşte totalitatea de factori ai condiţiei atmosferice, în fond existenţa firească a obiectelor discursului pe care îl susţine.

În perioada care s-a scurs de la debutul său, sculptorul a parcurs distanţe impresionante, lăsând pretutindeni amprente palpabile ale voiajului ”atmosferic”. Secvenţe ale gândirii lui sculpturale se află în mai multe locuri din România, dar şi din Franţa, Germania, Spania, Portugalia, Italia, Elveţia, Olanda, Albania, Luxemburg, Turcia, Coreea de Sud, Taiwan, China, Japonia... Panaite Chifu este o prezenţă de prestigiu în ”muzeul imaginar” al lumii, şi să sperăm că se va găsi înţelegere şi suport pentru marile ansambluri care aşteaptă încă în proiectele sale.

Informaţii disparate despre opera sa ne-au oferit cataloagele de expoziţie, ştirile culturale înserate accidental, fără rigoare, în presa aservită mai curând unor scandaluri şi evenimente fără importanţă. Este o situaţie pe care un album poate s-o corecteze, fapt sprijinit şi de expoziţiile din spaţiile muzeale, care se arată tot mai interesate de creaţia lui Panaite Chifu, în care recunosc una dintre cele mai clare şi mai autoritare voci din sculptura contemporană.

Constantin Prut