English
Expoziţia Mărturii din Războiul cel Mare
 


Expoziţia Mărturii din Războiul cel Mare
05-31 octombrie 2017
Sala „Theodor Pallady“

Secţia de Arte, Arhitectură și Audio-vizual în colaborare cu Biblioteca Academiei Române organizează între 05.10.-31.10.2017 expoziţia intitulată Mărturii din Războiul cel Mare

Expoziţia având ca temă Marele Război din 1916-1918 face parte dintre manifestările închinate Centenarului Unirii din 1918.

Dupa cum se știe, Marea Unire a fost rezultatul activităţii diplomaţiei române, dar mai ales a participării României la Primul Război Mondial și al opririi înaintării armatei germane în 1917 pe linia Maraști-Marașești-Oituz, victorii care au dat timp armatelor aliate să se pregătească pentru atacul final. De aceea anul 1917 este un an crucial pentru istoria Primului Război Mondial și implicit pentru istoria României Mari.

Expoziţia de la Biblioteca Academiei Române cuprinde peste 150 de lucrări de grafică din colecţiile Cabinetului de Stampe, lucrări aparţinând a 24 de artiști, câteva tablouri din colecţii particulare și reviste care surprind în caricaturi atmosfera anilor de război. Artiștii expuși numără atât nume consacrate precum Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Ion Jalea, Ion Theodorescu-Sion sau Francisc Șirato, dar și artiști mai puţin cunoscuţi ca Alexandru Moscu, Emilian Lăzărescu sau Emil Damian.

Artiștii care au participat la război au surprins în schiţele lor vicisitudinile acestuia, sacrificiul românilor în grelele bătălii pe care le-au purtat, lipsa armamentului, a îmbrăcăminţii, a hranei, anii grei ai ocupaţiei, câmpurile presărate cu morţi, atmosfera tragică a spitalelor.

 
Title

 
 
  Calea Victoriei 125, Sector 1, Bucureşti, tel 021.212.82.84, 021.212.82.85, fax 021.212.58.56
www.biblacad.ro