English
Centenarul Emil Cioran
 
FILETHORIZONT

Centenarul Emil Cioran



Marţi, 1 iunie, în sala "Theodor Pallady" a Bibliotecii Academiei Române a fost vernisată expoziţia aniversară dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului Emil Cioran.  Sunt prezentate ediţii ale operei lui Cioran din colecţiile Bibliotecii, începând cu cele publicate în România, articole din periodice, scrisori autografe, fotografii.
Menţionăm în mod special cartea realizată de Ion Nicodim, Emil Cioran, ... Poursuivis par nos origines 
/ textes de E. M. Cioran ; [réunis par Gabriel Liiceanu et Theodor Enesco, les cinq gravures originales imaginées par Ion Nicodim précedent un coeur pétri],.... [Ediţie originală, imprimată pe hârtie japoneză şifonată, în tiraj limitat]. - [Longjumeau : Grand'rue, 1990]. - 19 f.: il. ; 45 cm
 

Expoziţia beneficiază şi de prezenţa unor opere de artă inspirate de creaţia scriitorului: Sultana Maїtec - Soare pe alb, Ovidiu Maїtec - Poartă Emblematică, lucrare expusă cu prilejul Omagiului „Mircea Eliade şi Emil Cioran” (Paris, Palatul UNESCO, 1992).
 La vernisaj au rostit alocuţiuni: Acad. Florin Filip, directorul general al Bibliotecii Academiei Române, Acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură şi iniţiatorul manifestărilor dedicate lui Emil Cioran la Academia Română, Dan Hăulică, membru de onoare ai Academiei Române. Au fost prezenţi membri ai conducerii Academiei Române, George Brăiloiu, reprezentanţi ai mass-mediei, numeros public.

Expoziţia a fost realizată de Serviciul Manuscrise-Carte rară, sub coordonarea Gabrielei Dumitrescu.


 

 

 

Title

 
 
  Calea Victoriei 125, Sector 1, Bucureşti, tel 021.212.82.84, 021.212.82.85, fax 021.212.58.56
www.biblacad.ro