Bucureşti-Zürich-Paris-Tel Aviv:
Avangardişti români şi evrei în spaţiul cultural românesc

Simpozionul internaţional „Bucureşti-Zürich-Paris-Tel Aviv: Avangardişti români şi evrei în spaţiul cultural românesc“ a fost coordonat de Andrei Oişteanu şi Măriuca Stanciu din partea Centrului de Studii Ebraice „Goldstein Goren“ de la Universitatea din Bucureşti, în colaborare cu Biblioteca Academiei Române şi în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi cu Ambasada Elveţiei la Bucureşti.

De la sesiunea despre „Rolul avangardiştilor români la Cabaret Voltaire“, la care au intervenit Ion Pop de la Cluj, apoi Christina Vogel şi Adrian Notz din Zürich, la sesiunea despre „Dimensiunea evreiască a avangardei din România“, la care au luat cuvântul Radu Stern din Lausanne, Magda Cârneci, Măriuca Stanciu, Anca Oroveanu, Paul Cernat şi Camelia Crăciun din Bucureşti; de la sesiunea despre „Politică, religie şi artă în avangarda românească“, la care au vorbit Irina Cărăbaş şi Valentina Iancu din Bucureşti, precum şi Milly Heyd din Ierusalim, la sesiunea „Marcel Iancu: faţetele unui avangardist complex“, la care s-au pronunţat Geo Șerban, Andrei Cornea şi Augustin Ioan din Bucureşti; terminând cu ultima sesiune, „Expresiile literare şi existenţiale ale avangardei“, la care au intervenit Michael Finkenthal din Baltimore, Petre Răileanu din Paris, Andrei Oişteanu din Bucureşti, Marlena Braester din Haifa şi Cyril Aslanov din Ierusalim – simpozionul s-a constituit într-o dezbatere incitantă şi uneori polemică.

Acompaniat de expoziţia Rădăcini şi ecouri ale avangardei în colecţiile de grafică ale Bibliotecii Academiei Române (cu lucrări de M. Iancu,  V. Brauner, M.H. Maxy,  J. Perahim etc.), coordonată de Cătălina Macovei, la care s-a adăugat vizionarea filmelor documentare „Cronica de la Zürich“ şi „Strigăt în timpan“ de Alexandru Solomon şi Radu Igaszag, simpozionul a reuşit să repună în discuţie şi să detabuizeze aspecte delicate, uneori fierbinţi, ale unui fenomen cultural de un radicalism novator şi provocator, care a schimbat faţa modernităţii româneşti şi internaţionale şi care, iată, acum, în contemporaneitate, s-a istoricizat şi se clasicizează.