Expoziţie de sculptură - Florin Ciubotaru şi Henry Mavrodin

Patrimoniul cultural al Academiei Române se îmbogăţeşte astazi cu două opere monumentale: Turnul de fildeş şi Turnul Babel, simboluri ale eternelor orgolii şi cutezanţe umane, opere amplasate în incinta sediului central al instituţiei, cu prilejul generoasei donaţii. Gestul celor doi creatori, Florin Ciubotaru şi Henry Mavrodin, ne onorează, reluând speranţa unei lumi mai bune, reconciliată spre o nobilă înţelegere între semeni. Cu preţuire, Academia Română îşi asumă păstrarea şi ocrotirea operelor ce devin parte din biografia noastră culturală.

Acad.Marius Sala
Vicepreşedinte al Academiei Române

Proiectul cultural Turnurile se subscrie sferei idealităţii din perspectiva ansamblului, dar şi din aceea a părţilor sale constitutive. Sensurile aparent contradictorii ale simbolurilor Turnul de fildeş şi Turnul Babel: puritatea retragerii spiritului superior şi aspiraţia spre cunoaşterea totală, se unesc în operele pe care artiştii Florin Ciubotaru şi Henry Mavrodin le donează Academiei Române. Pictorii, Ciubotaru şi Mavrodin sunt personalităţi care au marcat prin creaţia lor ambientul artistic românesc şi european. Am avut onoarea să îi văd în sălile de atelier ale Universităţii de Arte. Pentru mine au fost ambii profesori ideali, iar pentru formarea mea artistică şi umană, au reprezentat două coordonate, pe cât de diverse, pe atât de coerente, ca două linii paralele văzute în perspectivă, ce se intersectează undeva, în virtutea unei abstracte convenţii optice: de la Florin Ciubotaru am învăţat că pictura şi actul artistic în general este indisolubil legat de spiritul ludic (în înţelesul profund şi serios al noţiunii) iar de la Henry Mavrodin am învăţat că nativa sălbăticie a culorilor, astâmpărată doar de raţiunea geometrică a formelor, uneori, poate coincide cu opera de artă. Florin Ciubotaru şi Henry Mavrodin sunt pentru mine două profile umane similare expresivităţilor celor două Turnuri. Idealitatea temelor alese se contopeşte cu idealitatea gestului donaţiei către Academia Română şi sunt perfect coerente cu profilul celor două vieţi închinate aceluiaşi ideal. Aş dori să subliniez totodată şi importanţa deosebită a prezenţei în cadrul proiectului a doamnei Anca Vlad, care a transformat monumentele, din fapt ideal, în fapt real. Sunt deosebit de onorată pentru coordonarea acestui proiect cultural, unde gestul celor doi artişti este dublat de eleganţa receptării lui, de catre Academia Română, instituţie ce reprezintă emblema idealităţii sub diversele ei forme de manifestare, culturale şi ştiinţifice.

Ileana Stanculescu
coordonator proiect

Am iubit dintotdeauna artele. Am vizitat mari muzee şi colecţii ale lumii. Dar în faţa capodoperei, gândurile mi-au revenit mereu la nobleţea şi spiritualitatea artei româneşti. Am ales acest proiect pentru ca răspundea unei vechi dorinţe: să las şi eu, chiar dacă nu sunt creator, ci doar umil sponsor, o amprentă pe pământul patriei. Şi nimic nu putea fi mai inspirant decât obiectele marilor noştri artişti: Florin Ciubotaru şi Henry Mavrodin.

Anca Vlad
Presedinte FILDAS

Rândurile acestea, fără dubiu, ocupă abuziv spaţiul, de obicei rezervat platitudinilor ce explică miracolul creaţiei în vederea aplauzelor; efort, de altfel inutil şi risipitor de energie. În fapt, nu mă substitui specialistului, ci sărbătoresc doar, timpul în care am ajuns împreună cu Ciubo până aici, să punem un semn. Mi-l amintesc privind tăcut cerul, cândva, demult, înainte să ne fi îmbarcat voluntar pentru Cythera, pe când vântul părea prielnic. Colegul meu, Florin Ciubotaru, precum lemnul de esenţa nobilă, îmbătrâneşte frumos şi patina dobândită îi exaltă aceeaşi privire, cu care continuă să vadă tot ce le scapă celorlalţi, găsind firesc, ce mulţi dintre noi, caută o viată întreagă. Îi place straşnic să traiască şi se bucură pentru lumina fiecărei zile, ca atunci când o confundă cu paleta; acum, poate mai mult, împresurat de dramele unei vieţi. Şi el a păcătuit, pentru că altfel nicicând n-ar fi avut sacrul privilegiu al iertării, unicul prilej ce ne mai apropie de Dumnezeu. Astfel, pânzelor sale, vântul le este intim prielnic. Discret, împreună, mai sărbătorim în văzul lumii, bătăile inimii, circumstanţă atenuantă spre justificarea refuzului cuvintelor mari.

Henry Mavrodin

Nu mă încumet să susţin că îl cunosc pe Mao în profunzime, aş cadea în păcatul aproximarilor, al echivalenţelor, al disecărilor ce ar risipi substanţa adevărată. Vinovate sunt începuturile când naivi şi sentimentali, prin fapte suculente ne-am aşezat în acord nescris pentru o îndelungată comunicare, în scurt timp am devenit colecţionari de evenimente absurde, alături fiind un umor cu parfum aţâţător. Poate că şi aceasta a determinat faptul că ne-am suportat de-o viaţă. Când eşti dotat şi înţelept ca Mao, nu poţi fi pasiv. Din tinereţe, având un bun simţ de orientare, Mao şi-a desenat un proiect de viaţă şi profesie. În mediu ostil, a refuzat mecanica verbală a promisiunilor, a falşilor binefăcători, hotărând curajos şi riscant să-şi compună o biografie personală. Accentele spontane, neprevăzutul, excentricitatea potrivit temperamentului său le-a exprimat cu măsură şi consecvenţă. Imaginile sale dezvăluie multă ştiinţă, sunt atât de stabile şi echilibrate că nu poţi schimba nimic.

Florin Ciubotaru