English
Ioan Bianu - 150 de ani de la naştere
 


Ioan Bianu - 150 de ani de la naştere


La 150 de ani de la naştere, personalitatea de legendă a lui Ioan Bianu (1856-1935) a fost evocată în cadrul unei sesiuni omagiale, desfăşurată în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române. 
Ioan Bianu a fost un mare român, un mare cărturar, un membru plenar al Academiei Române” a afirmat acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române în deschiderea lucrărilor sesiunii. Venea la Bucureşti de la Blaj şi a urmat cursurile Facultăţii de Litere de la Bucureşti, desăvârşindu-şi studiile de filologie romanică la Milano, Madrid şi Paris. În 1884 a fost numit definitiv ca bibliotecar al Academiei Române, funcţie pe care o va onora cu dăruire şi rigoare cu o abnegaţie şi modestie cu totul exemplare până la sfârşitul vieţii sale. „Era un om cu o largă viziune, ştiind ce trebuie şi cum trebuie să facă”, având un rol esenţial în organizarea şi modernizarea acestei instituţii naţionale. Prin grija sa au fost achiziţionate peste 500.000 de volume, mii de manuscrise, stampe, scrisori, periodice, hărţi ş.a., române şi străine. 
Creator al şcolii noastre de biblioteconomie şi bibliografie, Ioan Bianu a elaborat „Bibliografia românească veche” (4 volume în colab.), „Catalogul manuscriselor româneşti” (3 volume). A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1887 şi titular în 1902, fiind, prin ani, secretar general, vicepreşedinte şi preşedinte, implicându-se în viaţa acestui for de spiritualitate fără a uita nicio clipă de îndatoririle ce-i reveneau ca director al Bibliotecii. A fost şeful primei Catedre de Istoria Literaturii Române la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Ca istoric al literaturii, s-a consacrat studiului literaturii române vechi, editând textele din sec. XVI-XVII – „Predice” de Antim Ivireanu, „Psaltirea în versuri” a lui Dosoftei, „Psaltirea Scheiană”. Dintre lucrările sale mai amintim „Poesia satirică la români”, „Despre cultura literatura românească în sec. XIX”, „Ortografia limbii române”, „Un român întreg: D.A. Sturdza” ş.a. De numele lui Ioan Bianu se leagă şi iniţierea celei dintâi publicaţii de folclor şi etnografie „Din viaţa poporului român”. 
În discursul de recepţie „Despre introducerea limbii româneşti în biserica românilor”, dupã înfăţişarea etapelor acestui proces, Ioan Bianu conchide: „Un mare dar de la Dumnezeu este acea calitate a neamului nostru care este înţelepciunea, cumpătul. Acest cumpăt şi această înţelepciune s-au manifestat întotdeauna, atât în dezvoltarea noastră culturală şi literară, cât şi în cea politică”. Răspunzând, D.A. Sturdza a apreciat îndeosebi activitatea lui Ioan Bianu ca director al Bibliotecii, subliniind: „Simţim o mare satisfacţie de a fi crescut un bărbat care ocupă astăzi un loc de frunte în ştiinţă şi învăţătură şi care a devenit pentru noi nu numai un slujbaş vrednic, dar şi un ajutor indispensabil”. 
În panegiricul rostit în aula Academiei, Octavian Goga spunea: „Stăpân şi majordom, a petrecut sub aceste ziduri vechi, adunând cărţi de azi şi mâine peste o jumătate de secol. Nu există colţ pe care să nu-l fi chibzuit, foaie în bibliotecă pe care să nu o fi atins. Numai cine i-a văzut degetele alunecând cu savoare pe pergamentul unui vechi codice al limbii române...numai acela va putea aprecia competenţa, munca şi patima neobositului colecţionar al neamului. Sub mâinile lui, dintr-un maldăr de cărţi răvăşite, după 57 de ani de neîntreruptă priveghere, aproape un milion de volume s-au aşezat în rafturile neîncăpătoare ale Academiei”. 
Despre activitatea acestui cărturar atât de devotat Academiei Române au relatat: prof. Dan Horia Mazilu, membru corespondent al Academiei Române, director general al Bibliotecii Academiei Române – „Un manuscris al lui Dosoftei pus în valoare de Ioan Bianu –;  acad Gh. Mihăilă – „Contribuţia lui Ioan Bianu la ortografia limbii române” –; prof. univ. Gabriel Strempel, membru de onoare al Academiei Române –„ Ioan Bianu şi biblioteca lui” – prof. univ. Ion Stoica – „Ioan Bianu şi BCU” –; lect. univ. dr. Laurenţiu Avram – „Tetraevangheliarul lui Gavril Uric din 1429” şi conf. univ. Eugen Marinescu – Ioan Bianu şi contribuţia sa la dezvoltarea învăţământului românesc”. 
În Sala de Expoziţii a fost vernisată o expoziţie comemorativă cu documente despre viaţa şi activitatea lui Ioan Bianu, care au întregit imaginea acestui „suflet viu al Academiei Române”, cum îl caracteriza Nicolae Iorga şi cum a rămas în istoria culturii noastre. Realizată de Gabriela Dumitrescu, expoziţia va fi deschisă până la sfârşitul lunii.
Cu acest prilej a fost lansat volumul „In honorem Gabriel Strempel”, apărut la Editura Muzeului Sătmărean cu prilejul împlinirii a 80 de ani a directorului onorific al Bibliotecii Academiei Române, despre care s-ar putea spune, cu o  expresie a lui Borges, că nu-si poate imagina paradisul decât ca o bibliotecă. 


 
 

 acad. Dan Berindei, 
vicepresedinte al Academiei Române

prof. univ. Ion Stoica

prof. Dan Horia Mazilu, membru corespondent al Academiei Române, director general al Bibliotecii Academiei Române

prof. univ. Gabriel Strempel, 
membru de onoare al Academiei Române

Title

 
 
  Calea Victoriei 125, Sector 1, Bucureşti, tel 021.212.82.84, 021.212.82.85, fax 021.212.58.56
www.biblacad.ro